joi, 29 aprilie 2010

Iubire,pasiune,nebunie...


A vibra,a trăi senzaţii puternice,a fi luat pe sus de atracţia faţă de celălalt aşa cum se întamplă în iubirea pasională,ne dorim cu toţii (sau aproape toţi ne-am dorit măcar o dată să trăim).Dar pînă unde?Asemenea emoţii sînt viabile pe termen lung?Şi cu ce preţ?Din nefericre majoritatea tinerilor prefera o iubire constienta,urmand parca schitele unui CV.Această neîncredere în iubire relevă şi o mare incapacitate de a iubi.Psihoterapeuţii afirmă existenţa unui număr crescînd de„anorexici de iubire”, care afirmă că nu doresc să cunoască pasiunea intensă,dintr-o teamă inconştientă şi refulată faţă de abandon Astfel,şi aceştia deşi caută să se protejeze,devin victime ale pasiunii.Dacă nu se poate controla incontrolabilul,nici să evităm pasiunea atunci cînd ne cuprinde,am putea urmări să o trăim pînă ce se transformă într-o iubire,care la rîndul ei,să ne transforme.Există cupluri care deşi au părăsit exaltarea permanentă,nu au uitat-o.Şi atunci cînd sentimentul rutinei le invadează viaţa,pot retrăi momentul de pasiune de la început.Exista si cazuri in care pasiunea lasa rani adanci in sufletul si inconstientul unora,din nefericire!De aceea putem considera pasiunea ca pe un drum initiatic...pentru ca in iubire ca si pe mare,desi calmul marii este securizant,nu poti inainta daca nu sunt valuri!iar daca marea este dezlantuita,desi ti-e teama sa nu-ti pierzi viata,descoperi in tine forte nebanuite,de care pana atunci nu erai constient!      
Psihanaliza ne-a relevat faptul ca ne indragostim de cineva din cauza asemanarii acelei persoane cu unul dintre parinti sau cu o persoana fata de care ne-am atasat in trecut.In plus,notiunea noastra despre iubire se bazeaza pe experientele anterioare.Daca atasam,de exemplu, iubirea cu durerea,atunci ne vom indragosti de acea persoana care ne face sa suferim.E ciudat,dar astfel suntem constituiti.Nu putem construi nimic decat pe ramasitele trecutului.Mai mult,ne indragostim in functie de asteptarile pe care le avem fata de celalalt.Intotdeauna persoana indragostita isi va idealiza partenerul/ partenera, proiectand asupra lui/ ei aspiratii - false cel mai adesea.Atunci cand ne trezim,este posibil sa descoperim alaturi de noi o persoana straina...  

3 comentarii:

  1. din pacate, multe persoane isi idealizeaza partenerul, iar trezirea la realitate este foarte durereoasa....ajungi sa iti dai seama ca persoana de langa tine este straina, ca nu stii mai nimic si ca tot ce credeai ca stii sunt doar iluzii

    RăspundețiȘtergere
  2. ai un premiu la mine pe blog
    pupicei

    RăspundețiȘtergere
  3. Salutare,
    Am si eu un site de Filme Online Gratis si anume www.filme-online-gratis.com
    Daca doresti un link sau banner exchange si noi te rog sa vizitezi http://filme-online-gratis.com/blog/linkbanner-exchange/
    sau sa ma contactezi pe mess la id : filme_online_gratis
    O zi frumoasa in continuare!

    RăspundețiȘtergere