luni, 25 ianuarie 2010

Visul meu...

... îmi lipseşti azi ... şi în fiecare zi ... deşi te simt fiind cu mine în fiecare clipă! Am senzaţia că Tu eşti cu mine încă mai de mult de cînd sînt eu cu mine...
Anul trecut,te-am visat; trăirea a fost atît de intensă încît am ştiut că vine de acolo de sus şi că va rămîne starea la care mă voi raporta mereu. Mă ţineai strîns de mînă, hotărît, cu ceva care era mai mult decît iubire, decît protecţie, decît orice altceva cunosc în această existenţă. Starea mea era mai mult decît un cumul al sentimentelor elevate, era un corolar al împlinirii celeste. Mergeai hotărît şi îmi conduceai paşii pe drumul cunoscut doar de tine. Eram total abandonată voinţei şi puterii tale, simţeam că mă topesc în mîngîieri de lumină catifelată care îmi răcoreau obrajii dar în acelaşi timp, simţeam că sînt egala ta!
Visul următor care mi-a rămas tîrziu în memorie ........ îmi arătai taine, mi le exemplificai şi mă puneai să îţi urmez exemplul (practica) pentru a le cunoaşte. Mă lăsai apoi dar, aşteptai în inima sufletului tău să te chem. Şi eu am facut-o deoarece, pierdusem ceva ... iar Tu erai singurul care putea să mă ajute să găsesc acel ceva pierdut. Şi Tu ai revenit pentru a mă ajuta ... cu multă iubire în fiinţă. În final, amîndoi priveam în aceiaşi direcţie!
Acum două nopţi te-am visat din nou;am trăit o continuare a primului vis. Ce pot să-ţi spun despre el ... era aceiaşi unitate subtilă în fiinţele noastre, mă ţineai din nou de mînă, dar de această dată, structurile fizice, corpurile propriu zise, erau luminoase, diafane ... se vedea prin fibrele noastre care semănau cu unduirile mătăsii. Felul în care mă ţineai lîngă tine, cu aceiasi hotărîre din primul vis, parcă fiind detaşat de orice surprindere a oricui, ne împletea, de fapt ne contopea miinile, trupurile ... în timp ce ne continuam drumul început în primul vis, către încă nu ştiu ce, către încă nu ştiu unde ... dar simţeam că de fapt nu mai simţeam ... trăiam pur şi simplu starea suavă, luminoasă, diafană, hotărîtă, pură ... şi existam prin tine, existînd în acelaşi timp prin mine. 
Îţi povesteam o dată că, obişnuiesc să mă odihnesc la pieptul Marelui Albastru, atunci cînd sînt singură, doar cu mine, cînd obosesc, cînd simt că am nevoie de Iubirea care mîngîie mai mult decît trupul fizic .... dar îl atinge, îl alina şi pe cel spiritual ...

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Fericirea....



Fericirea nu este ceva care să poată fi creată. Ea există prin sine însăşi ca parte imanentă a naturii noastre esenţiale. Fericirea emană pur şi simplu din acea fărîmă de Spirit cu care sîntem înzestraţi.
Desigur, ne putem întreba pe bună dreptate de ce nu sîntem fericiţi tot timpul dacă fericirea este permanent în noi? Sau de ce durează atît de puţin atunci cînd ajungem să o trăim?
O analiză sumară ne arată că orice fericire pe care o trăieşte omul este legată de îndeplinirea unei dorinţe. Astfel, am ajuns să condiţionăm trăirea fericirii de îndeplinirea dorinţelor. Nimic mai fals. Fericirea nu depinde de nimeni şi de nimic. Ea nu are nici o legătură cu îndeplinirea dorinţelor sau cu respectarea a nu ştiu cîte reguli. Fericirea nu este o recompensă, nu este ceva care să poată fi atins pe baza unui raţionament sau pe baza unei înşiruiri de fapte. Fericirea există tot timpul pentru că ea este însăşi natura Sinelui nostru esenţă, care se află dincolo de spaţiu şi timp, dincolo de orice cauzalitate.Fericirea are aceeaşi natură cu lumina necreată, cu lumina care nu există datorită unei cauze, ci care există prin ea însăşi. Accesul la această lumină, precum şi la fericirea care o însoţeşte, poate avea loc doar atunci cînd mintea îşi încetează activitatea. Atunci cînd reuşim să oprim mintea, norul de gînduri se disipă şi putem „vedea” lumina spiritului de dincolo de gînduri şi putem trăi fericirea în forma ei pură. Atît timp cît mintea lucrează şi generează gînduri peste gînduri, indiferent de natura acestora, accesul la fericire este obturat.Cu cît norul de gînduri este mai opac, mai greoi, cu atît întrezărim mai puţin lumina spiritului şi implicit sîntem mai nefericiţi.
Atunci cînd un om îşi îndeplineşte o dorinţă, mintea se opreşte pentru un timp, aşa cum se opreşte orice om din activitate, imediat ce a terminat un proiect. Îndeplinirea unei dorinţe se aseamănă cu finalizarea unei misiuni. E ca şi cum mintea s-a achitat de o sarcină şi atunci se opreşte pentru o clipă.Ori de cîte ori finalizăm o misiune, mintea se opreşte puţin şi atunci fericirea ne inundă sufletul.Cu cît mintea se opreşte pentru mai mult timp cu atît fericirea noastră va fi mai intensă şi va dura mai mult.Dacă nu avem exerciţiu în oprirea minţii, trăirea fericirii în forma ei pură nu va dura niciodată mai mult de o clipă.
Dacă e să fiţi sinceri cu voi, puteţi să vă daţi seama că fericiea este strîns legată de oprirea minţii şi că, în forma ei pură nu ne este accesibilă decît pentru mai puţin de o clipă. Aceasta este o chestiune larg dezbătută de mai toţi filozofii lumii. E adevărat că, în funcţie de natura minţii, o revărsare chiar şi numai de o clipă a fericirii pure poate să lase urme în sufletul nostru care să dureze mult timp. Cu cît avem o minte mai pură, mai elevată, cu atît ea va reflecta într-o măsură mai mare fericirea care se află de partea cealaltă a ei, acolo unde nu mai există nici spaţiu şi nici timp. Dacă vreţi să fiţi cu adevărat fericiţi învăţaţi să vă controlaţi mintea şi să opriţi gîndurile. Scăpaţi de focul dorinţelor şi noianul de frici care vă întunecă viaţa. Frica este cea care dă cel mai mult de lucru minţii. Mai mult chiar decît dorinţele. Dacă nu ne-ar fi permanent frică şi nu am căuta permanent siguranţa şi sentimentul de securitate, atunci mintea nu ar mai gîndi atît de mult. Tot ceea ce este construit prin intermediul minţii este ca un castel suspendat în aer. El trebuie permanent susţinut de gînduri pentru că altfel s-ar risipi în vidul inefabil şi plin de beatitudine al spiritului. Tot ceea ce este construit în spaţiu şi timp are la bază o cauză mentală. Orice are o cauză mentală trebuie susţinut prin intermediul unui torent continuu de gînduri. De exemplu, conţinutul memoriei unui calculator s-ar pierde dacă nu ar exista periodic un curent de refreş, care să menţină datele în circuitele interne ale memoriei RAM. Astfel, noi nu vrem să oprim mintea, pentru că ideea de a opri mintea ne sperie. Ne sperie că s-ar putea risipi totul. Foarte mulţi oameni spun că nu suportă prea multă fericire. O fericire prea intensă le ameninţă întregul sistem de referinţă asupra realităţii, îi ameninţă cu disoluţia propriei imagini de sine. Cei care au avut un contact mai îndelungat cu fericirea pură şi-au reevaluat apoi întregul program mental. Referinţele lor vizavi de lume s-au restructurat complet. Adeseori ei n-au mai avut cum să se încadreze în societate. Au fost catalogaţi ca fericiţi nebuni sau ca sfinţi şi i-au scos în afara societăţii normale bazată pe o „gîndire sănătoasă” şi „valori tradiţionale”. Tipul de societate în care trăim este strîns legat de mijloacele prin care ne este hrănit sentimentul de siguranţă şi securitate. Din acest punct de vedere, majoritatea fiinţelor sînt extrem de inerte, au o rezistenţă exagerată la schimbare. Dacă acceptă ceva nou vor trebui să-şi reevalueze întregul mecanism al gîndirii, şi cît sînt în perioada aceasta de tranziţie îi stăpîneşte angoasa. Frica de moarte este cea mai importantă cauză care obligă mintea să genereze permanent gînduri. Culmea ironiei este că cu cît gîndim mai mult cu atît ne plasăm într-o lume a nesiguranţei şi nefericirii.


Fericirea este tot timpul în voi, în inima spirituală. Oprirea activităţii minţii ne poate uni cu spiritul şi astfel putem trăi fericirea în forma ei pură. Atît timp cît mintea funcţionează şi emană gînduri ca un vulcan care aruncă spre cer nori negri de cenuşă nu vom trăi fericirea pură ci doar o descriere a fericirii. Prin intermediul minţii noi nu avem acces la realitate, ci doar la o descriere a realităţii. Depinde de voi acum dacă vreţi să abandonaţi fricile legate de angoasa insecurităţii şi dorinţele care sînt create doar cu scopul de a da de lucru minţii. Abandonaţi toate acestea şi eliberaţi-vă sufletul de angoase.

joi, 21 ianuarie 2010

Femeia



Avem totul în noi pentru a fi splendide

Femeia, acest mister ce creează Universul...o întîlnim peste tot: femeia-mamă, femeia-soră, femeia-iubită, femeia-soţie, femeia-amantă, dar şi femeia-om politic, femeia-director, femeia-om de afaceri…
Oare unde se regăseşte femeia contemporană care se plînge din ce în ce mai des de nefericire, de neîmplinire?
Să fie de vină noul tip de femeie, femeia-bărbat? Privind în jur vedem o nouă femeie, cu un comportament confecţionat, cu o atitudine masculină, dornică să fie cît mai egală cu bărbatul în ierarhia socială.
Unde este însă Femeia? Cea care inspiră poeţii şi pictorii cu misterul ei… Femeia fascinatoare, iniţiatoare, cea plină de erotism rafinat, femeia-copil, femeia-spirituală.
Femeia a uitat şi a abandonat adevărata sa putere feminină: seducţia. Orice femeie are puterea să aibă orice relaţie doreşte, un cuplu armonios unde fericirea şi iubirea să înflorească.
Femeia este un alchimist al Universului, are piatra filosofală… tot ce trebuie să facă este să-şi trezească sufletul şi să folosească acea putere ascunsă.Forţa feminină, acea energie colosală,misterioasă,o însoţeşte oriunde s-ar duce şi orice ar face.Are puterea de a încînta,de a seduce.Fiecare femeie s-a născut cu propriul mister,cu înfăţişarea şi magnetismul personal şi de aceea o femeie nu trebuie să înceteze, în nici o împrejurare, să fie Femeie.
Capacitatea de seducţie a femeii se naşte din privirea sa profundă, infinită,ceva în care te poţi pierde cu uşurinţă, în care îţi poţi pierde propria identitate, pentru a renaşte.
Femeia este rară, Ea îngenunchează marile personalităţi masculine, Ea răstoarnă tronurile, Ea opreşte anii. Pielea sa este de marmură, iar cînd apare Una, Ea pune în impas întreaga lume
Unde se duc fluviile, zăpezile, păsările singuratice? Toate se scufundă în Femeie Dar Ea este rară Va trebui să fugim cînd o întîlnim, deoarece cînd iubeşte este implacabilă Dar Ea este rară. Adevărata Femeie, cea care vine din noaptea Timpului, Femeia care ne-a fost dată de divin, aparţine în întregime de un univers diferit de cel al bărbatului. Ea luminează cealaltă extremitate a Creaţiei. Ea cunoaşte secretul apelor, al pietrelor, al plantelor şi al animalelor. Ea se uită fix la soare şi vede clar în noapte. Ea posedă cheile sănătăţii, ale relaxării, ale armoniilor materiei.

Ea este magiciana albă, feea cu aripile mari şi umede, cu ochii transparenţi, cea care aşteaptă bărbatul pentru a începe Paradisul terestru. Cînd Ea se dăruieşte Lui, într-un moment sacru, îi deschide prin calda obscuritate a pîntecelui ei poarta către o altă lume. Ea este izvorul virtuţilor: dorinţa pe care Ea o inspiră consumă excitarea. Scufundarea în Ea redă castitatea. Ea este sterilă pentru că Ea opreşte roata timpului. Ea readuce bărbatul în copilăria lui. Ea este cea care îl restituie muncii, îndatoririlor sale. Femeia adevărată este cea care face din bărbat mai mult decît este. Ea este suficientă pentru ca el să existe în plenitudine.
Bărbatul trebuie să treacă prin ea pentru a ajunge la fiinţa sa adevărată, şi chiar dacă el a ales alte asceze, o va întîlni din nou sub forme simbolice.
Descoperirea Femeii Adevărate este o graţie. Unirea cu Ea cere bunăvoinţa lui Dumnezeu Acele întîlniri stranii! Ea apare brusc în trupul falselor femele, iar bărbatul favorizat care o vede începe să tremure de dorinţă şi de teamă. Apoi totul se va transforma, iar el va înceta să se mai joace cu el însuşi” (Louis Pauwels - Conferinţă imaginară: „Femeia este rară”)
Cert este că bărbatul trebuie să treacă prin Femeie pentru a ajunge la fiinţa sa adevărată. Femeia, orice femeie, este adevărata iniţiatoare a bărbatului, calea sa către Sine.
Femeia trebuie însă să se desăvîrşească, deoarece prin desăvîrşirea sa, va produce desăvîrşirea acestei lumi. Prin transformarea ei conştientă se va produce transformarea inconştientă a acestei lumi. Adevărata natură a femeii este Iubirea, lege fundamentală a Universului. Ea se poate regăsi astfel, iubind necondiţionat, dăruind lumină şi pe sine. Femeia naşte universuri cînd se lasă purtată de energia ce i-a fost dăruită.
Ce muzică poate încînta mai mult urechea unui bărbat decît muzica unei femei ce face dragoste, ce dans poate fi mai minunat decît trupul unei femei ce se unduieşte pe ritmurile pasiunii?… Femeia poate face o artă din amor… o artă a vieţii eterne.
Femeie!!! Fii femeie!!! Iubeşte, dăruieşte, ascultă, iartă, creează, joacă-te… fă dragoste!!!

miercuri, 20 ianuarie 2010

Simplu...


Pur si simplu.....

De ce?pentru ca este o persoana deosebita....pentru ca probabil toate stelele au zambit cand ne-am intalnit...Cea mai importanta nevoie a lui este aceea de a avea un camin si o familie:acolo îsi gaseste el linistea, acolo este fericit,acolo vrea sa fie la sfârsitul zilei.Iar acestea sunt exact lucrurile pe care eu i le pot oferi–cu gratie, delicatete si întelegere.Pentru ca amândoi simtim emotiile într-un fel anume,mai adânc,intuitiv si spiritual. Nevoia de creativitate si de exprimare a mea îsi va gasi o împlinire în relatia cu el,vesnic sentimental, romantic si visator.
Împreuna,simtim ca putem crea un paradis cu totul deosebit,departe de lumea dezlantuita,fiindca ritmurile repezi ne epuizeaza pe amândoi destul de repede.
Comunicarea nu este o problema când doua ape se întâlnesc:uniunea se face fluid si simplu,pe nesimtite aproape.

Apa curata purifica, împrospateaza si exalta emotiile. Aceasta legatura poate fi dragostea despre care se scrie în romane.De data aceasta, voi primi  toata dragostea si atentia pe care le-am visat atâta timp:)

marți, 19 ianuarie 2010

Cum sa seduci femeia Pesti


Femeia Pesti este oarecum serafica si fascinanta prin aerul ei de mister nativ. Ochii ei adânci par a privi în lumi aflate dincolo de închipuirea noastra. Sunt nostalgici, încarcati de un dor angelic.
Femeia Pesti nu este foarte vorbareata sau, daca vorbeste, sensurile sunt întotdeauna neclare, duale, neterminate, ca si cum ar astepta sa le lamureasca altcineva. Apreciati-i acest farmec personal dar fiti cu toate motoarele mentale în priza, pentru ca sigur acolo se afla o durere nespusa nimanui sau o sensibilitate ultragiata.
Femeia Pesti este femeia tuturor romantismelor si a tuturor povestilor de dragoste ale lumii. Este fiinta tuturor confuziilor si a tuturor oboselilor, dar si a tuturor reveriilor si discretiilor posibile. Nu minte niciodata, pentru ca ea însasi nu deosebeste granita dintre un adevar si un neadevar, permanent atenta ca lumile ei interioare sa nu fie divulgate, asaltate, atacate.
Femeia Pesti pare sa opuna rezistenta unui cuceritor venit dintr-o directie neasteptata, dar, în realitate, ei îi este frica de ceea ce nu cunoaste. Se poate culpabiliza zi de zi, asteptând în realitate complimente si certitudini ca înca mai este iubita si dorita. Din punct de vedere erotic, se zbate între teama de pacat si teama de a fi parasita, motiv pentru care dragostea tinde sa fie mereu o noutate fascinanta pentru ea.
Acest aer de puritate, starea de nostalgie si miracolul de a fi foarte femeie sunt, pentru un adevarat cunoscator de oameni si, mai ales, pentru barbatul care stie sa descopere cu adevarat o femeie, atu-urile cuplului intim fuzionat într-o iubire deopotriva terna si mistica, datorita careia fuziunea amoroasa poate dura la infinit sau va poate ajuta sa transcendeti limitele simplei împerecheri trupesti

Evident, femeia Pesti nu este genul care trezeste interesul barbatilor aventurosi, pasionali, de tip "Gigi muschi". Asa ca dati aici întâietate artistilor, filosofilor, fiintelor compasive si caritabile, savantilor, poetilor. Adica tuturor celor care cauta realitatea ultima dincolo de aparente. De acest tip de oameni are nevoie femeia Pesti.
Trimiteti-i scrisori de dragoste, scurte dar impresionante. Povestiti-i deceptiile pe care le-ati avut înainte de a o întâlni si veti vedea ca va fi gata sa se ofere drept marea dvs. iubire si totodata medicul de suflet pe care îl catati de mult. Lasati-va îngrijit de ea.
Duceti-o la filme de epoca sau daruiti-i DVD-uri cu productii de genul "Shakespeare in Love" sau "Moise". De asemenea, nu va refuza dramele de calitate, precum cele semnate de BBC. Îi place imaginea. De orice fel.
Puneti-i în casa, peste tot pe unde trece, oglinzi. Admirati-o si lasati-o sa se admire. Descoperiti-i trupul prin mângâieri însotite de minunare si de rabdare. Îi place sa fie adusa pe îndelete la "punctul de fierbere".
Ca orice Semn de Apa, femeia Pesti are o energie sexuala demna de luat în seama, dar care se lasa foarte anevoie stimulata. De aceea preludiul este o tactica de cucerire lenta dar sigura. Va undui la fiecare atingere. Aveti rabdare cu miscarile ei lente, de amanta tantrica, de la care puteti învata savoarea fiecarui gest erotic. În timpul fuziunii amoroase, raspânditi-i petale de flori pe lenjeria satinata, lasati în camera o simpla lumina discreta si difuza si aveti grija sa fie pe undeva o muzica de Vivaldi sau de Vanghelis.
Lasati-va luat cu totul în posesie, cuprins de aceste valuri ale contopirii cu alt tip de viata, experimentând astfel "cucerirea cuceritorului" de catre un adversar fragil, delicat, dar cu o neasteptata forta subtila de a seduce prin daruirea de dragul daruirii.

luni, 11 ianuarie 2010

Intrebari...

Astazi mi-am dat raspunsul multor intrebari care ma framantau de ceva vreme...cum e viata asta...cand te astepti mai putin...afli raspunsuri...uneori viata asta e nedreapta...ma simt singura,sufletul meu e mai singur decat a fost vreodata...m-am trezit din romantismul meu,am evadat din universul meu roz...Astazi a luat sfarsit o etapa din viata mea...am pus PUNCT si o voi lua de la capat!Sa speram ca viitorul va suna bine:)