Visul meu...

... îmi lipseşti azi ... şi în fiecare zi ... deşi te simt fiind cu mine în fiecare clipă! Am senzaţia că Tu eşti cu mine încă mai de mult de cînd sînt eu cu mine...

Anul trecut,te-am visat; trăirea a fost atît de intensă încît am ştiut că vine de acolo de sus şi că va rămîne starea la care mă voi raporta mereu. Mă ţineai strîns de mînă, hotărît, cu ceva care era mai mult decît iubire, decît protecţie, decît orice altceva cunosc în această existenţă. Starea mea era mai mult decît un cumul al sentimentelor elevate, era un corolar al împlinirii celeste. Mergeai hotărît şi îmi conduceai paşii pe drumul cunoscut doar de tine. Eram total abandonată voinţei şi puterii tale, simţeam că mă topesc în mîngîieri de lumină catifelată care îmi răcoreau obrajii dar în acelaşi timp, simţeam că sînt egala ta!

Visul următor care mi-a rămas tîrziu în memorie ........ îmi arătai taine, mi le exemplificai şi mă puneai să îţi urmez exemplul (practica) pentru a le cunoaşte. Mă lăsai apoi dar, aşteptai în inima sufletului tău să te chem. Şi eu am facut-o deoarece, pierdusem ceva ... iar Tu erai singurul care putea să mă ajute să găsesc acel ceva pierdut. Şi Tu ai revenit pentru a mă ajuta ... cu multă iubire în fiinţă. În final, amîndoi priveam în aceiaşi direcţie!

Acum două nopţi te-am visat din nou;am trăit o continuare a primului vis. Ce pot să-ţi spun despre el ... era aceiaşi unitate subtilă în fiinţele noastre, mă ţineai din nou de mînă, dar de această dată, structurile fizice, corpurile propriu zise, erau luminoase, diafane ... se vedea prin fibrele noastre care semănau cu unduirile mătăsii. Felul în care mă ţineai lîngă tine, cu aceiasi hotărîre din primul vis, parcă fiind detaşat de orice surprindere a oricui, ne împletea, de fapt ne contopea miinile, trupurile ... în timp ce ne continuam drumul început în primul vis, către încă nu ştiu ce, către încă nu ştiu unde ... dar simţeam că de fapt nu mai simţeam ... trăiam pur şi simplu starea suavă, luminoasă, diafană, hotărîtă, pură ... şi existam prin tine, existînd în acelaşi timp prin mine. 

Îţi povesteam o dată că, obişnuiesc să mă odihnesc la pieptul Marelui Albastru, atunci cînd sînt singură, doar cu mine, cînd obosesc, cînd simt că am nevoie de Iubirea care mîngîie mai mult decît trupul fizic .... dar îl atinge, îl alina şi pe cel spiritual ...